Arta: forme, genuri, media, şi stiluri

Detaliu Mona Lisa de Leonardo da Vinci, arătând tehnica picturii de sfumato

Artele creative sunt adesea împărțite în mai multe categorii specifice, legate fiecare de tehnica sa, sau de mediu, cum ar fi artele decorative, artele plastice, artele spectacolului, sau literatura. Spre deosebire de domeniile științifice, în artă subiectele sunt academic organizate în conformitate cu tehnica. Un mediu artistic este o substanță sau un material de lucru, sau se poate referi la tehnica utilizată. De exemplu, vopseaua este un mediu utilizat în pictură, iar hârtia este un mediu utilizat în desen.

O formă a artei este forma specifica, sau calitatea pe care o ia o expresie artistică. Media folosită adesea influențează forma. De exemplu, forma unei sculpturi trebuie să existe în spațiu în trei dimensiuni, și să se conforme gravitației. Constrângerile și limitările unui mediu special, sunt astfel denumite calităţi formale. Pentru a da un alt exemplu, calitățile formale ale picturii sunt textura pânzei, culoarea, şi textura pensulei. Calitățile formale ale jocurilor video sunt nelinearitatea, interactivitatea și prezența virtuală. Forma unei anumite opere de artă este determinată de calitățile formale media, și nu este legată de intențiile artistului sau reacțiile publicului în orice mod, deoarece aceste proprietăți sunt legate de conținutul, mai degrabă decât forma.

Genul este un set de convenții și stiluri într-un mediu special. De exemplu, genuri recunoscute în film sunt de westernul, filmul de groază și comedia romantica. Genurile muzicii includ death metal și trip hop. Genuri în pictură includ natura statică şi peisajul. O anumită operă de artă, poate reuni sau combina mai multe genuri, dar fiecare gen are un grup recunoscut de convenții, clișee și tropi. (cuvântul gen are şi un alt sens în pictură: pictura de gen a fost o frază folosită în sec. 17 - 19 pentru a se referi în mod special la picturi ale unor scene din viata de zi cu zi, și este încă folosit în acest fel).

Marele val Kanagawa de Hokusai (japonez, 1760-1849), print xilogravură colorată

Stilul unei opere de artă, artist, sau mișcare, este metoda și forma distinctiv urmată de arta respectivă. Orice pictură abstractă în care se foloseşte vopseaua prin periere, picurare sau turnare, se consideră ca fiind expresionistă. Adesea, un stil este legat de o anumită perioadă istorică, set de idei, și de o anumită mişcare artistică. Astfel, Jackson Pollock este considerat un expresionist abstract.

Un stil special poate avea semnificații culturale specifice. De exemplu, Roy Lichtenstein, un pictor asociată cu mișcarea americană pop art a anilor 1960, nu a fost un pointillist, în ciuda utilizării punctelor. Lichtenstein folosea chiar puncte Ben-Day uniform distribuite (tipul utilizat pentru a reproduce culori de benzi desenate), ca stil de a pune la îndoială  arta "superioară" a picturii cu arta "inferioară" a benzilor desenate, punând în discuţie astfel distincțiile de clasă în cultură. Pointilismul, o tehnica de la sfârșitul impresionismului (anii 1880), dezvoltat în special de către Georges Seurat, foloseşte puncte pentru a crea variațiile de culoare și adâncime, într-o încercare de a aproxima modul în care oamenii vîd cu adevărat culoarea. Ambii artiști folosesc puncte, dar stilul și tehnica specială se referă la mișcarea artistică adoptate de fiecare artist.

Fântâna originală de Marcel Duchamp, 1917. Stieglitz a folosit un fundal al Luptătorilor de Marsden Hartley.

Acestea sunt toate moduri de a începe definirea unei opere de artă, restrângând-o. "Imaginați-vă că sunteți un critic de artă a cărei misiune este de a compara sensurile pe care le găsiţi într-o gamă largă de opere de artă individuale. Cum aţi proceda? O modalitate este de a începe să examinaţi materialele folosite de fiecare artist pentru a crea un obiect, imagine, film, sau un eveniment. Decizia de a se exprima printr-o sculptură în bronz, de exemplu, evidenţiază în mod inevitabil sensul dorit de artist, lucrarea devine diferită de modul în care aceasta ar fi putut arăta dacă ar fi fost lucrată în aur, sau plastic, sau ciocolată, chiar dacă tot restul operei de artă rămâne același. Apoi, s-ar putea să examinezi modul în care materialele din fiecare opera de arta au fost aranjate în forme, culori, texturi, și linii.. Acestea, la rândul lor, sunt organizate în diferite modele si structuri compozitionale. În interpretarea ta, ai face observații cu privire la modul în care caracteristicile de bază ale formei contribuie la sensul general al operei de artă finită. Dar, în final sensul celor mai multe opere de artă nu este epuizat printr-o discuție despre materiale, tehnici, și forme. Cele mai multe interpretări includ şi o discuție a ideilor și a sentimentelor care generează operele de artă. " (Robertson, Jean and Craig McDaniel: Themes of Contemporary Art, Visual Art after 1980, page 4. Oxford University Press, 2005.)
Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.

Târgul de Sfântul Nicolae

30 noiembrie – 2 decembrie 2012

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

De vineri, 30 noiembrie până duminică, 2 decembrie, de la 10 dimineaţa la 6 după-amiaza, vă așteptăm la marele Târg de Sfântul Nicolae de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

La târgul de la oraş meşteresc, vând şi se tocmesc cei mai pricepuți și faimoși meșteri din țară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari...

Meşterii aduc:

sorcove, linguri, ţuică, vin, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, suc de mere, kürtős kalács, măşti, fluiere, ocarine, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, furci, piperniţe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopoţei, zurgălăi

şi câte şi mai câte.

Preţ bilet: 6 lei, 3 lei (elevi, studenţi, pensionari).

Sfântul Nicolae (Sânicoară) e prăznuit pe 6 decembrie.

„Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail stă de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoape, doar, doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară. Primăvara Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără. Atunci este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scăpa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai…

Iarna începe după unii în această zi. Când îşi scutură barba sfântul, începe să ningă.

Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârşeşte lumea, poate că vine primăvara iar… De Sânicoară cică se întoarce noaptea la zi cu cât se suceşte puiul în găoace.

Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor.” Irina NICOLAU, Ghidul sărbătorilor românești, Humanitas, 1998.

Parteneri: Liderprint, Clubul Țăranului