Arta: forme, genuri, media, şi stiluri

Detaliu Mona Lisa de Leonardo da Vinci, arătând tehnica picturii de sfumato

Artele creative sunt adesea împărțite în mai multe categorii specifice, legate fiecare de tehnica sa, sau de mediu, cum ar fi artele decorative, artele plastice, artele spectacolului, sau literatura. Spre deosebire de domeniile științifice, în artă subiectele sunt academic organizate în conformitate cu tehnica. Un mediu artistic este o substanță sau un material de lucru, sau se poate referi la tehnica utilizată. De exemplu, vopseaua este un mediu utilizat în pictură, iar hârtia este un mediu utilizat în desen.

O formă a artei este forma specifica, sau calitatea pe care o ia o expresie artistică. Media folosită adesea influențează forma. De exemplu, forma unei sculpturi trebuie să existe în spațiu în trei dimensiuni, și să se conforme gravitației. Constrângerile și limitările unui mediu special, sunt astfel denumite calităţi formale. Pentru a da un alt exemplu, calitățile formale ale picturii sunt textura pânzei, culoarea, şi textura pensulei. Calitățile formale ale jocurilor video sunt nelinearitatea, interactivitatea și prezența virtuală. Forma unei anumite opere de artă este determinată de calitățile formale media, și nu este legată de intențiile artistului sau reacțiile publicului în orice mod, deoarece aceste proprietăți sunt legate de conținutul, mai degrabă decât forma.

Genul este un set de convenții și stiluri într-un mediu special. De exemplu, genuri recunoscute în film sunt de westernul, filmul de groază și comedia romantica. Genurile muzicii includ death metal și trip hop. Genuri în pictură includ natura statică şi peisajul. O anumită operă de artă, poate reuni sau combina mai multe genuri, dar fiecare gen are un grup recunoscut de convenții, clișee și tropi. (cuvântul gen are şi un alt sens în pictură: pictura de gen a fost o frază folosită în sec. 17 - 19 pentru a se referi în mod special la picturi ale unor scene din viata de zi cu zi, și este încă folosit în acest fel).

Marele val Kanagawa de Hokusai (japonez, 1760-1849), print xilogravură colorată

Stilul unei opere de artă, artist, sau mișcare, este metoda și forma distinctiv urmată de arta respectivă. Orice pictură abstractă în care se foloseşte vopseaua prin periere, picurare sau turnare, se consideră ca fiind expresionistă. Adesea, un stil este legat de o anumită perioadă istorică, set de idei, și de o anumită mişcare artistică. Astfel, Jackson Pollock este considerat un expresionist abstract.

Un stil special poate avea semnificații culturale specifice. De exemplu, Roy Lichtenstein, un pictor asociată cu mișcarea americană pop art a anilor 1960, nu a fost un pointillist, în ciuda utilizării punctelor. Lichtenstein folosea chiar puncte Ben-Day uniform distribuite (tipul utilizat pentru a reproduce culori de benzi desenate), ca stil de a pune la îndoială  arta "superioară" a picturii cu arta "inferioară" a benzilor desenate, punând în discuţie astfel distincțiile de clasă în cultură. Pointilismul, o tehnica de la sfârșitul impresionismului (anii 1880), dezvoltat în special de către Georges Seurat, foloseşte puncte pentru a crea variațiile de culoare și adâncime, într-o încercare de a aproxima modul în care oamenii vîd cu adevărat culoarea. Ambii artiști folosesc puncte, dar stilul și tehnica specială se referă la mișcarea artistică adoptate de fiecare artist.

Fântâna originală de Marcel Duchamp, 1917. Stieglitz a folosit un fundal al Luptătorilor de Marsden Hartley.

Acestea sunt toate moduri de a începe definirea unei opere de artă, restrângând-o. "Imaginați-vă că sunteți un critic de artă a cărei misiune este de a compara sensurile pe care le găsiţi într-o gamă largă de opere de artă individuale. Cum aţi proceda? O modalitate este de a începe să examinaţi materialele folosite de fiecare artist pentru a crea un obiect, imagine, film, sau un eveniment. Decizia de a se exprima printr-o sculptură în bronz, de exemplu, evidenţiază în mod inevitabil sensul dorit de artist, lucrarea devine diferită de modul în care aceasta ar fi putut arăta dacă ar fi fost lucrată în aur, sau plastic, sau ciocolată, chiar dacă tot restul operei de artă rămâne același. Apoi, s-ar putea să examinezi modul în care materialele din fiecare opera de arta au fost aranjate în forme, culori, texturi, și linii.. Acestea, la rândul lor, sunt organizate în diferite modele si structuri compozitionale. În interpretarea ta, ai face observații cu privire la modul în care caracteristicile de bază ale formei contribuie la sensul general al operei de artă finită. Dar, în final sensul celor mai multe opere de artă nu este epuizat printr-o discuție despre materiale, tehnici, și forme. Cele mai multe interpretări includ şi o discuție a ideilor și a sentimentelor care generează operele de artă. " (Robertson, Jean and Craig McDaniel: Themes of Contemporary Art, Visual Art after 1980, page 4. Oxford University Press, 2005.)
Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.

Târgul de Sfântul Nicolae

30 noiembrie – 2 decembrie 2012

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

De vineri, 30 noiembrie până duminică, 2 decembrie, de la 10 dimineaţa la 6 după-amiaza, vă așteptăm la marele Târg de Sfântul Nicolae de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

La târgul de la oraş meşteresc, vând şi se tocmesc cei mai pricepuți și faimoși meșteri din țară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari...

Meşterii aduc:

sorcove, linguri, ţuică, vin, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, suc de mere, kürtős kalács, măşti, fluiere, ocarine, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, furci, piperniţe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopoţei, zurgălăi

şi câte şi mai câte.

Preţ bilet: 6 lei, 3 lei (elevi, studenţi, pensionari).

Sfântul Nicolae (Sânicoară) e prăznuit pe 6 decembrie.

„Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail stă de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoape, doar, doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară. Primăvara Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără. Atunci este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scăpa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai…

Iarna începe după unii în această zi. Când îşi scutură barba sfântul, începe să ningă.

Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârşeşte lumea, poate că vine primăvara iar… De Sânicoară cică se întoarce noaptea la zi cu cât se suceşte puiul în găoace.

Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor.” Irina NICOLAU, Ghidul sărbătorilor românești, Humanitas, 1998.

Parteneri: Liderprint, Clubul Țăranului

Despre artă

Mona Lisa

Encyclopædia Britannica Online definește arta ca "utilizarea aptitudinilor şi imaginaţiei în crearea de obiecte, medii, sau experiențe estetice care pot fi partajate cu alții". Conform acestei definiții a cuvântului, lucrări artistice au existat de aproape tot atâta timp cât şi omenirea. Oricum, de la arta preistorică timpurie la arta contemporană, unele teorii limitează conceptul la societățile moderne occidentale. Primul ş cel mai profund sens al artei este cel care care e cel mai aproape de sensul vechi latin, care se traduce aproximativ prin "calificare" sau "măiestrie". Câteva exemple în sensul acesta includ artefactele, artificiul, artificialul, artele medicale, și artele militare. Cu toate acestea, există multe alte utilizări colocviale ale cuvântului, toate cu o oarecare legătură cu etimologia sa.

În filozofia medievală, Ioan Gură de Aur a considerat că "numele de artă ar trebui să se aplice numai celor care contribuie la producerea de mijloace de subzistență și la stilul de viață." Toma de Aquino, atunci când prelucra podoabele femeilor, oferea o justificare etică de genul: "În cazul unei arte îndreptată spre producerea de bunuri pe care oamenii nu o pot utiliza fără păcat, rezultă că muncitorii păcătuiesc atunci când prelucrează astfel de lucruri, întrucât le oferă altora prilejul de a păcătui. De exemplu, dacă un om ar face idoli sau orice altecva referitor la închinarea la idoli Dar, în cazul unei arte a produselor care pot fi folosite de om, în bine sau în rău, precum fi săbii şi săgeți, practicarea unei astfel de artă nu este un pacat. Acestea ar trebui să fie numit numai arte." Toma de Aquino a considerat că arta nu este nimic altceva decât "adevăratul motiv pentru care anumite lucrări trebuiesc făcute", și că este de lăudat, nu voința unui meşter de a lucra, "ci calitatea muncii. Arta, prin urmare, este un obişnuină de a lucra." Aristotel și Toma de Aquino se disting de obiceiul conex de virtute.

Galez pe moarte

Al doilea sens și mai recent al artei este cel considerat ca o abreviere pentru arta creatoare sau arta plastică, și a apărut la începutul secolului XVII. Arta plastică înseamnă că o aptitudine este folosită pentru a exprima creativitatea artistului, sau pentru a se angaja sensibilitățile estetice ale audienţei, sau pentru a convinge publicul să ia aminte la lucrurile fine.

Cuvântul artă poate descrie mai multe lucruri: un studiu de aptitudini creative, un proces de utilizare a aptitudinilor creative, un produs al aptitudinilor creative, sau o experiență a publicului cu aptitudinile creative. Artele creative (arta ca disciplină), sunt o colecție de discipline care produc opere de artă (arta ca obiecte), care impuse de către o echipă (arta ca activitate) și care transmit un mesaj, o stare de spirit, sau un simbol pentru privitor pentru a-l interpreta (arta ca experiență). Arta este ceva care stimulează gândurile unui individ, emoțiile, credințele, sau ideile prin intermediul simțurilor. Lucrările de artă pot fi create explicit în acest scop, sau interpretate pe baza imaginilor sau obiectelor. Deși aplicarea cunoștințelor științifice pentru a obține o nouă teorie științifică presupune îndemânare și rezultatele în "crearea" de ceva nou, acest lucru reprezintă numai știință și nu este clasificată ca artă.

Alegoria muzicii, de Filippino Lippi

De multe ori, atunci când aptitudinea este utilizată într-un mod obişnuit sau practic, oamenii o consideră mai degrabă un meşteşug decât o artă. De asemenea, dacă aptitudinea este utilizată într-un mod comercial sau industrial, aceasta poate fi considerată artă comercială în loc de artă plastică. Pe de altă parte, meșteșugurile și designul sunt uneori considerate artă aplicată. Unii experţi în artă susțin că diferența între arta plastică și arta aplicată are mai mult de a face cu judecăți de valoare făcute despre artă decât cu o diferență clară prin definiţie. Cu toate acestea, chiar și arta plastică are de multe ori scopuri dincolo de creativitatea pură și auto-exprimare. Scopul unei opere de artă poate fi de a comunica idei, precum în politică, spiritual, sau artă motivată filosofic, pentru a crea un sentiment de frumusete, pentru a explora natura percepției, pentru plăcere, sau pentru a genera emoții puternice . Scopul poate fi, de asemenea, aparent inexistent.

Măşti romane de teatru

Natura artei a fost descrisă de către filosoful Richard Wollheim ca "una dintre cele mai evazive probleme tradiționale ale culturii umane". Arta a fost definită ca un vehicul pentru expresia sau comunicarea de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor formale de dragul lor, și ca mimesis sau reprezentare. Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel. Goethe a definit arta ca o altă responsabilitate, o a doua natură, în conformitate cu idealul său de stil bazat pe fundamentele de bază ale înţelegerii și pe caracterul cel mai intim al lucrurilor. Lev Tolstoi a identificat arta cu un mijloc indirect de a comunica de la o persoana la alta. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă emoții, și că opera de artă așadar există esențialmente în mintea creatorului. Teoria artei ca formă își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant, și a fost dezvoltată în secolul XX de Roger Fry și Bell Clive. Mai recent, gânditori influențaţi de Martin Heidegger au interpretat arta ca mijloc prin care o comunitate dezvoltă de la sine un mediu pentru auto-exprimare și interpretare. George Dickie a oferit o teorie instituțională a artei, care definește opera de artă ca orice artefact căreia o persoană calificată sau instituție i-a conferit "statutul de candidat pentru apreciere".

Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.

ÎN ROMÂNIA SE INTERZICE DREPTUL FUNDAMENTAL LA MUNCĂ!

Elaborarea strâmbă a legilor şi/sau aplicarea lor ad literam de către funcţionarii publici naşte monştri!

La începutul anului 2002 am fost numit administrator la o firmă nou înfiinţată.

În acelaşi an, unul din cei doi asociaţi ai firmei a decis desfiinţarea firmei si eliberarea din funcţie a tuturor angajatilor, inclusiv a administratorului, preluând toate documentele firmei, ştampilele, şi inventarul.

Ulterior, acesta a suspendat activitatea firmei fără a plăti taxele şi impozitele către stat şi dispunând după bunul plac de bunurile aflate în inventar.

În anul 2007, am primit o somaţie ca administrator al firmei (întrucât asociatul nu a procedat ulterior, aşa cum a promis, la modificarea actului constituiv privind eliberarea din funcţie a administratorului) să plătesc toate taxele şi impozitele restante, inclusiv penalităţile aferente.

Intrucât nu puteam demonstra decât în urma unui proces cu martori că nu mai am nicio legătura cu firma, am fost de acord să plătesc personal această sumă, cu condiţia eliberării mele din funcţie. Ca urmare, între asociaţii firmei şi mine s-a încheiat un Proces Verbal autentificat la notariat, conform căruia după plata sumei respective sunt eliberat din funcţie şi exonerat de orice răspunderi ulterioare. Dovada plăţii şi o copie a Procesului Verbal de schimbare din funcţie le-am depus şi la Administraţia Financiară, obţinând de acolo o Fişă Sintetică Totală din care rezulta că firma nu mai are nicio datorie. Conform Procesului Verbal respectiv "administratorul este exonerat de orice alte responsabilităţi şi este eliberat din funcţie iar activitatea firmei este preluată de asociaţi, urmând ca asociaţii să efectueze modificările necesare în documentele companiei şi la Registrul Comerţului în termen de 30 zile de la încheierea prezentului proces verbal".

Intrucât ulterior am constatat că asociaţii firmei nu au procedat conform Legii Societăţilor Comerciale nr. 31/1990 înscriind în Registrul Comerţului eliberarea din funcţie a administratorulu conform Procesului Verbal (personal, ca fost administrator, nu mai aveam nicio posibilitate legală de a acţiona în acest sens), am solicitat Oficiului Registrului Comerţului Mehedinţi printr-o adresă înregistrată să ia măsuri împotriva asociaţilor pentru a se încadra în legalitate şi să facă modificările necesare, conform documentelor pe care le-am ataşat în copie.

Functionarul de la Oficiului Registrului Comerţului Mehedinţi cu care am discutat a refuzat sa ia în considerare documentele prezentate, afirmând că nu pot fi eliberat din funcţie decât dacă asociaţii se vor prezenta personal la Oficiului Registrului Comerţului Mehedinţi.

În 2011, am fost citat de către Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi ca administrator la Tribunalul Mehedinţi pentru dizolvarea firmei. Prin decizia judecătorească pe baza documentelor pe care le-am depus, s-a recunoscut faptul că nu mai am nicio legătură cu firma respectivă şi a-a admis dizolvarea firmei.

Urmare a acestei decizii, Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi a dat din nou în judecată firma, de această dată fără a mai fi nominalizat ca administrator al firmei, conform documentelor afişate online de către Tribunalul Mehedinţi. Prin decizia judecătorească se decide radierea firmei din registrul comerţului.

În august a.c., m-am prezentat la Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi pentru a mă putea înregistra ca să lucrez ca Persoană Fizică Autorizată. După ce am plătit toate taxele aferente, la câteva zile, mi s-a respins solicitarea pe motiv că "exista fapte in cazierul fiscal conf.og75/2001 art.2/alin,3". "Fapta savarsita: Reprezentant legal al persoanei juridice declarata inactiva fiscal; actul normativ incalcat: OG Nr. 75 din 2001 art. 2 1 alin, 3 1 lit. 1 pct.; Sanctiunea aplicata efectiv: firma a fost declarata inactiva fiscal la 2009. Conform actului normativ: OP Nr. ... din 2009 art. 1 alin, 1 lit. 1 pct.. Organ constatator: Compartiment cu atributii in gestionarea registrului contribuabililor. Institutia constatatoare : Ministerul Finantelor Publice. Fisa de inscriere: ... din ...12009. Contribuabil sanctionat având CIF: ..."

La Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi mi s-a spus că, pentru a putea fi înregistrat ca Persoană Fizică Autorizată, trebuie să obţin de la Administraţia Financiară o reactivare a cazierului fiscal.

La Administraţia Financiară mi s-a spus că nu pot lua în consideraţie actele prezentate de mine, singura sursă a lor pentru această situaţie fiind Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi, unde eu figuram încă în funcţia de administrator iar firma nu era radiată.

În concluzie, mi s-a răspuns că nu mă pot înregistra ca Persoană Fizică Autorizată, şi deci nu am voie să lucrez.

Concluziile trase de mine din această situaţie se rezumă pe scurt la următoarele:

1. Patronul unei firme poate demite un administrator şi apoi să opereze firma după bunul lui plac, răspunderea revenind în totalitate vechiului administrator atâta timp cât patronul nu operează modificarea la Registrul Comerţului, chiar dacă administratorul respectiv deţine documente legale care atestă nevinovăţia sa.

2. Prin refuzul sub orice formă de a se înregistra o Persoană Fizică Autorizată, mai ales în condiţiile crizei profunde actuale unde nu se găsesc decât foarte greu locuri de muncă la alte firme şi aproape deloc la stat, se refuză dreptul fundamental la muncă al persoanei respective.
La întrebarea mea adresată funcţionarilor cu care am discutat, despre cum voi trăi fără alte venituri şi fără a avea posibilitatea legală să lucrez, aceştia au dat din umeri şi au spus că nu comentează.
Urmare a acestei situaţii fără ieşire, am transmis câte o adresă cu aceste aspecte, solicitând anularea interdicţiei de a munci, către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi Oficiul National al Registrului Comertului. Încă mai aştept un răspuns de la aceste instituţii.

(Sursa)

Marea Moschee din Kairouan, Tunisia

Aceasta moschee, denumita si Moscheea Uqba, a fost construita in 670 de generalul arab Uqba ibn Nafi. Reprezinta un remarcabil exemplu al arhitecturii islamice.

Venus din Willendorf

Venus din Willendorf (femeia din Willendorf), statueta, vechime circa 22.000–24.000 ani

http://en.wikipedia.org/wiki/File:VenusWillendorf.jpg

Vas Teke

Vas rwandez din mijlocul sec. XX. Realizat din ceramică, răşină, vopsea comercială şi ceară.

Imagine: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Teke_bottle.JPG

O mie Li de râuri şi munţi

Wang Ximeng (王希孟): Detaliu din "O mie Li de râuri şi munţi" (千里江山) inscripţionat cu cerneală pe un sul de mătase de 55,8m, 1096 - 1119. Muzeul Palatului, Beijing

Arta

Imaginea unui cal din pestera Lascau

Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune totuși că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere (cunoașterea artistică).

Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un sens mai strict, se adauga la cele de sus lipsa de funcționalitate (practică), cunoaștere, estetică.

Britannica Online definește arta ca "îndemânare și imaginație în creația de obiecte, medii ambiante sau experiențe estetice care pot fi împărtășite" (the use of skill and imagination in the creation of aesthetic objects, environments, or experiences that can be shared with others.)

Definiția și evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la începutul secolului 20. Richard Wollheim face distincție între trei moduri de acces: realist, unde calitatea estetică este o valoare independentă de orice punct de vedere uman; obiectivist, unde calitatea estetică este deasemeni o valoare absolută, dar dependentă de experiență umană generală; și pozitia relativistă, în care calitatea estetică nu este o valoare absolută, dar depinde de, și variază cu experiența umană a diferiților indivizi. Un obiect poate fi caracterizat în funcție de intenție, sau lipsa acesteia, a creatorului său, indiferent de scopul sau funcțiunea lui. De exemplu o ceașcă, care poate folosită ca un simplu recipient, poate fi considerat obiect de artă, dacă e intenționată obiect estetic. Deasemeni, o pictură poate fi considerată obiect de meșteșug (deci nu obiect de artă), dacă este un produs de masă.

Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca "unul din termenii cei mai elusivi (care se eschivează) ale problemelor tradiționale de cultură umană" (one of the most elusive of the traditional problems of human culture).. A fost definită ca vehicol pentru expresia sau comunicația de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor formale pentru sine, și ca mimesis sau reprezentație. Leo Tolstoi a identificat arta ca un mijloc indirect de a comunica între persoane. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă emoții, și că opera de artă așadar există esențialmente în mintea creatorului.

Teoria artei își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant și a fost dezvoltată în secolul 20. Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel.

Acest articol conţine materiale din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.