Despre artă

Mona Lisa

Encyclopædia Britannica Online definește arta ca "utilizarea aptitudinilor şi imaginaţiei în crearea de obiecte, medii, sau experiențe estetice care pot fi partajate cu alții". Conform acestei definiții a cuvântului, lucrări artistice au existat de aproape tot atâta timp cât şi omenirea. Oricum, de la arta preistorică timpurie la arta contemporană, unele teorii limitează conceptul la societățile moderne occidentale. Primul ş cel mai profund sens al artei este cel care care e cel mai aproape de sensul vechi latin, care se traduce aproximativ prin "calificare" sau "măiestrie". Câteva exemple în sensul acesta includ artefactele, artificiul, artificialul, artele medicale, și artele militare. Cu toate acestea, există multe alte utilizări colocviale ale cuvântului, toate cu o oarecare legătură cu etimologia sa.

În filozofia medievală, Ioan Gură de Aur a considerat că "numele de artă ar trebui să se aplice numai celor care contribuie la producerea de mijloace de subzistență și la stilul de viață." Toma de Aquino, atunci când prelucra podoabele femeilor, oferea o justificare etică de genul: "În cazul unei arte îndreptată spre producerea de bunuri pe care oamenii nu o pot utiliza fără păcat, rezultă că muncitorii păcătuiesc atunci când prelucrează astfel de lucruri, întrucât le oferă altora prilejul de a păcătui. De exemplu, dacă un om ar face idoli sau orice altecva referitor la închinarea la idoli Dar, în cazul unei arte a produselor care pot fi folosite de om, în bine sau în rău, precum fi săbii şi săgeți, practicarea unei astfel de artă nu este un pacat. Acestea ar trebui să fie numit numai arte." Toma de Aquino a considerat că arta nu este nimic altceva decât "adevăratul motiv pentru care anumite lucrări trebuiesc făcute", și că este de lăudat, nu voința unui meşter de a lucra, "ci calitatea muncii. Arta, prin urmare, este un obişnuină de a lucra." Aristotel și Toma de Aquino se disting de obiceiul conex de virtute.

Galez pe moarte

Al doilea sens și mai recent al artei este cel considerat ca o abreviere pentru arta creatoare sau arta plastică, și a apărut la începutul secolului XVII. Arta plastică înseamnă că o aptitudine este folosită pentru a exprima creativitatea artistului, sau pentru a se angaja sensibilitățile estetice ale audienţei, sau pentru a convinge publicul să ia aminte la lucrurile fine.

Cuvântul artă poate descrie mai multe lucruri: un studiu de aptitudini creative, un proces de utilizare a aptitudinilor creative, un produs al aptitudinilor creative, sau o experiență a publicului cu aptitudinile creative. Artele creative (arta ca disciplină), sunt o colecție de discipline care produc opere de artă (arta ca obiecte), care impuse de către o echipă (arta ca activitate) și care transmit un mesaj, o stare de spirit, sau un simbol pentru privitor pentru a-l interpreta (arta ca experiență). Arta este ceva care stimulează gândurile unui individ, emoțiile, credințele, sau ideile prin intermediul simțurilor. Lucrările de artă pot fi create explicit în acest scop, sau interpretate pe baza imaginilor sau obiectelor. Deși aplicarea cunoștințelor științifice pentru a obține o nouă teorie științifică presupune îndemânare și rezultatele în "crearea" de ceva nou, acest lucru reprezintă numai știință și nu este clasificată ca artă.

Alegoria muzicii, de Filippino Lippi

De multe ori, atunci când aptitudinea este utilizată într-un mod obişnuit sau practic, oamenii o consideră mai degrabă un meşteşug decât o artă. De asemenea, dacă aptitudinea este utilizată într-un mod comercial sau industrial, aceasta poate fi considerată artă comercială în loc de artă plastică. Pe de altă parte, meșteșugurile și designul sunt uneori considerate artă aplicată. Unii experţi în artă susțin că diferența între arta plastică și arta aplicată are mai mult de a face cu judecăți de valoare făcute despre artă decât cu o diferență clară prin definiţie. Cu toate acestea, chiar și arta plastică are de multe ori scopuri dincolo de creativitatea pură și auto-exprimare. Scopul unei opere de artă poate fi de a comunica idei, precum în politică, spiritual, sau artă motivată filosofic, pentru a crea un sentiment de frumusete, pentru a explora natura percepției, pentru plăcere, sau pentru a genera emoții puternice . Scopul poate fi, de asemenea, aparent inexistent.

Măşti romane de teatru

Natura artei a fost descrisă de către filosoful Richard Wollheim ca "una dintre cele mai evazive probleme tradiționale ale culturii umane". Arta a fost definită ca un vehicul pentru expresia sau comunicarea de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor formale de dragul lor, și ca mimesis sau reprezentare. Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel. Goethe a definit arta ca o altă responsabilitate, o a doua natură, în conformitate cu idealul său de stil bazat pe fundamentele de bază ale înţelegerii și pe caracterul cel mai intim al lucrurilor. Lev Tolstoi a identificat arta cu un mijloc indirect de a comunica de la o persoana la alta. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă emoții, și că opera de artă așadar există esențialmente în mintea creatorului. Teoria artei ca formă își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant, și a fost dezvoltată în secolul XX de Roger Fry și Bell Clive. Mai recent, gânditori influențaţi de Martin Heidegger au interpretat arta ca mijloc prin care o comunitate dezvoltă de la sine un mediu pentru auto-exprimare și interpretare. George Dickie a oferit o teorie instituțională a artei, care definește opera de artă ca orice artefact căreia o persoană calificată sau instituție i-a conferit "statutul de candidat pentru apreciere".

Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.