Mona Lisa |
Encyclopædia Britannica Online definește arta ca
"utilizarea aptitudinilor şi imaginaţiei în crearea de obiecte, medii, sau
experiențe estetice care pot fi partajate cu alții". Conform acestei
definiții a cuvântului, lucrări artistice au existat de aproape tot atâta timp
cât şi omenirea. Oricum, de la arta preistorică timpurie la arta contemporană,
unele teorii limitează conceptul la societățile moderne occidentale. Primul ş
cel mai profund sens al artei este cel care care e cel mai aproape de sensul
vechi latin, care se traduce aproximativ prin "calificare" sau "măiestrie".
Câteva exemple în sensul acesta includ artefactele, artificiul,
artificialul, artele medicale, și artele militare. Cu toate
acestea, există multe alte utilizări colocviale ale cuvântului, toate cu o
oarecare legătură cu etimologia sa.
În filozofia medievală, Ioan Gură de Aur a considerat că "numele de artă ar trebui să se aplice numai celor care contribuie la producerea de mijloace de subzistență și la stilul de viață." Toma de Aquino, atunci când prelucra podoabele femeilor, oferea o justificare etică de genul: "În cazul unei arte îndreptată spre producerea de bunuri pe care oamenii nu o pot utiliza fără păcat, rezultă că muncitorii păcătuiesc atunci când prelucrează astfel de lucruri, întrucât le oferă altora prilejul de a păcătui. De exemplu, dacă un om ar face idoli sau orice altecva referitor la închinarea la idoli Dar, în cazul unei arte a produselor care pot fi folosite de om, în bine sau în rău, precum fi săbii şi săgeți, practicarea unei astfel de artă nu este un pacat. Acestea ar trebui să fie numit numai arte." Toma de Aquino a considerat că arta nu este nimic altceva decât "adevăratul motiv pentru care anumite lucrări trebuiesc făcute", și că este de lăudat, nu voința unui meşter de a lucra, "ci calitatea muncii. Arta, prin urmare, este un obişnuină de a lucra." Aristotel și Toma de Aquino se disting de obiceiul conex de virtute.
În filozofia medievală, Ioan Gură de Aur a considerat că "numele de artă ar trebui să se aplice numai celor care contribuie la producerea de mijloace de subzistență și la stilul de viață." Toma de Aquino, atunci când prelucra podoabele femeilor, oferea o justificare etică de genul: "În cazul unei arte îndreptată spre producerea de bunuri pe care oamenii nu o pot utiliza fără păcat, rezultă că muncitorii păcătuiesc atunci când prelucrează astfel de lucruri, întrucât le oferă altora prilejul de a păcătui. De exemplu, dacă un om ar face idoli sau orice altecva referitor la închinarea la idoli Dar, în cazul unei arte a produselor care pot fi folosite de om, în bine sau în rău, precum fi săbii şi săgeți, practicarea unei astfel de artă nu este un pacat. Acestea ar trebui să fie numit numai arte." Toma de Aquino a considerat că arta nu este nimic altceva decât "adevăratul motiv pentru care anumite lucrări trebuiesc făcute", și că este de lăudat, nu voința unui meşter de a lucra, "ci calitatea muncii. Arta, prin urmare, este un obişnuină de a lucra." Aristotel și Toma de Aquino se disting de obiceiul conex de virtute.
Al doilea sens și mai recent al artei este cel
considerat ca o abreviere pentru arta creatoare sau arta plastică,
și a apărut la începutul secolului XVII. Arta plastică înseamnă că o aptitudine
este folosită pentru a exprima creativitatea artistului, sau pentru a se angaja
sensibilitățile estetice ale audienţei, sau pentru a convinge publicul să ia
aminte la lucrurile fine.
Cuvântul artă poate descrie mai multe lucruri: un studiu de aptitudini creative, un proces de utilizare a aptitudinilor creative, un produs al aptitudinilor creative, sau o experiență a publicului cu aptitudinile creative. Artele creative (arta ca disciplină), sunt o colecție de discipline care produc opere de artă (arta ca obiecte), care impuse de către o echipă (arta ca activitate) și care transmit un mesaj, o stare de spirit, sau un simbol pentru privitor pentru a-l interpreta (arta ca experiență). Arta este ceva care stimulează gândurile unui individ, emoțiile, credințele, sau ideile prin intermediul simțurilor. Lucrările de artă pot fi create explicit în acest scop, sau interpretate pe baza imaginilor sau obiectelor. Deși aplicarea cunoștințelor științifice pentru a obține o nouă teorie științifică presupune îndemânare și rezultatele în "crearea" de ceva nou, acest lucru reprezintă numai știință și nu este clasificată ca artă.
Cuvântul artă poate descrie mai multe lucruri: un studiu de aptitudini creative, un proces de utilizare a aptitudinilor creative, un produs al aptitudinilor creative, sau o experiență a publicului cu aptitudinile creative. Artele creative (arta ca disciplină), sunt o colecție de discipline care produc opere de artă (arta ca obiecte), care impuse de către o echipă (arta ca activitate) și care transmit un mesaj, o stare de spirit, sau un simbol pentru privitor pentru a-l interpreta (arta ca experiență). Arta este ceva care stimulează gândurile unui individ, emoțiile, credințele, sau ideile prin intermediul simțurilor. Lucrările de artă pot fi create explicit în acest scop, sau interpretate pe baza imaginilor sau obiectelor. Deși aplicarea cunoștințelor științifice pentru a obține o nouă teorie științifică presupune îndemânare și rezultatele în "crearea" de ceva nou, acest lucru reprezintă numai știință și nu este clasificată ca artă.
De multe ori, atunci când aptitudinea este utilizată
într-un mod obişnuit sau practic, oamenii o consideră mai degrabă un meşteşug
decât o artă. De asemenea, dacă aptitudinea este utilizată într-un mod comercial
sau industrial, aceasta poate fi considerată artă comercială în loc de artă
plastică. Pe de altă parte, meșteșugurile și designul sunt uneori considerate
artă aplicată. Unii experţi în artă susțin că diferența între arta plastică și
arta aplicată are mai mult de a face cu judecăți de valoare făcute despre artă
decât cu o diferență clară prin definiţie. Cu toate acestea, chiar și arta
plastică are de multe ori scopuri dincolo de creativitatea pură și auto-exprimare.
Scopul unei opere de artă poate fi de a comunica idei, precum în politică,
spiritual, sau artă motivată filosofic, pentru a crea un sentiment de frumusete,
pentru a explora natura percepției, pentru plăcere, sau pentru a genera emoții
puternice . Scopul poate fi, de asemenea, aparent inexistent.
Natura artei a fost descrisă de către filosoful Richard
Wollheim ca "una dintre cele mai evazive probleme tradiționale ale culturii
umane". Arta a fost definită ca un vehicul pentru expresia sau comunicarea
de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor formale
de dragul lor, și ca mimesis sau reprezentare. Arta ca mimesis are rădăcini
adânci în filozofia lui Aristotel. Goethe a definit arta ca o altă
responsabilitate, o a doua natură, în conformitate cu idealul său de stil
bazat pe fundamentele de bază ale înţelegerii și pe caracterul cel mai intim al
lucrurilor. Lev Tolstoi a identificat arta cu un mijloc indirect de a comunica
de la o persoana la alta. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea
idealistă că arta exprimă emoții, și că opera de artă așadar există
esențialmente în mintea creatorului. Teoria artei ca formă își are rădăcinile în
filozofia lui Immanuel Kant, și a fost dezvoltată în secolul XX de Roger Fry și
Bell Clive. Mai recent, gânditori influențaţi de Martin Heidegger au interpretat
arta ca mijloc prin care o comunitate dezvoltă de la sine un mediu pentru auto-exprimare
și interpretare. George Dickie a oferit o teorie instituțională a artei, care
definește opera de artă ca orice artefact căreia o persoană calificată sau
instituție i-a conferit "statutul de candidat pentru apreciere".
Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.