Despre artă

Mona Lisa

Encyclopædia Britannica Online definește arta ca "utilizarea aptitudinilor şi imaginaţiei în crearea de obiecte, medii, sau experiențe estetice care pot fi partajate cu alții". Conform acestei definiții a cuvântului, lucrări artistice au existat de aproape tot atâta timp cât şi omenirea. Oricum, de la arta preistorică timpurie la arta contemporană, unele teorii limitează conceptul la societățile moderne occidentale. Primul ş cel mai profund sens al artei este cel care care e cel mai aproape de sensul vechi latin, care se traduce aproximativ prin "calificare" sau "măiestrie". Câteva exemple în sensul acesta includ artefactele, artificiul, artificialul, artele medicale, și artele militare. Cu toate acestea, există multe alte utilizări colocviale ale cuvântului, toate cu o oarecare legătură cu etimologia sa.

În filozofia medievală, Ioan Gură de Aur a considerat că "numele de artă ar trebui să se aplice numai celor care contribuie la producerea de mijloace de subzistență și la stilul de viață." Toma de Aquino, atunci când prelucra podoabele femeilor, oferea o justificare etică de genul: "În cazul unei arte îndreptată spre producerea de bunuri pe care oamenii nu o pot utiliza fără păcat, rezultă că muncitorii păcătuiesc atunci când prelucrează astfel de lucruri, întrucât le oferă altora prilejul de a păcătui. De exemplu, dacă un om ar face idoli sau orice altecva referitor la închinarea la idoli Dar, în cazul unei arte a produselor care pot fi folosite de om, în bine sau în rău, precum fi săbii şi săgeți, practicarea unei astfel de artă nu este un pacat. Acestea ar trebui să fie numit numai arte." Toma de Aquino a considerat că arta nu este nimic altceva decât "adevăratul motiv pentru care anumite lucrări trebuiesc făcute", și că este de lăudat, nu voința unui meşter de a lucra, "ci calitatea muncii. Arta, prin urmare, este un obişnuină de a lucra." Aristotel și Toma de Aquino se disting de obiceiul conex de virtute.

Galez pe moarte

Al doilea sens și mai recent al artei este cel considerat ca o abreviere pentru arta creatoare sau arta plastică, și a apărut la începutul secolului XVII. Arta plastică înseamnă că o aptitudine este folosită pentru a exprima creativitatea artistului, sau pentru a se angaja sensibilitățile estetice ale audienţei, sau pentru a convinge publicul să ia aminte la lucrurile fine.

Cuvântul artă poate descrie mai multe lucruri: un studiu de aptitudini creative, un proces de utilizare a aptitudinilor creative, un produs al aptitudinilor creative, sau o experiență a publicului cu aptitudinile creative. Artele creative (arta ca disciplină), sunt o colecție de discipline care produc opere de artă (arta ca obiecte), care impuse de către o echipă (arta ca activitate) și care transmit un mesaj, o stare de spirit, sau un simbol pentru privitor pentru a-l interpreta (arta ca experiență). Arta este ceva care stimulează gândurile unui individ, emoțiile, credințele, sau ideile prin intermediul simțurilor. Lucrările de artă pot fi create explicit în acest scop, sau interpretate pe baza imaginilor sau obiectelor. Deși aplicarea cunoștințelor științifice pentru a obține o nouă teorie științifică presupune îndemânare și rezultatele în "crearea" de ceva nou, acest lucru reprezintă numai știință și nu este clasificată ca artă.

Alegoria muzicii, de Filippino Lippi

De multe ori, atunci când aptitudinea este utilizată într-un mod obişnuit sau practic, oamenii o consideră mai degrabă un meşteşug decât o artă. De asemenea, dacă aptitudinea este utilizată într-un mod comercial sau industrial, aceasta poate fi considerată artă comercială în loc de artă plastică. Pe de altă parte, meșteșugurile și designul sunt uneori considerate artă aplicată. Unii experţi în artă susțin că diferența între arta plastică și arta aplicată are mai mult de a face cu judecăți de valoare făcute despre artă decât cu o diferență clară prin definiţie. Cu toate acestea, chiar și arta plastică are de multe ori scopuri dincolo de creativitatea pură și auto-exprimare. Scopul unei opere de artă poate fi de a comunica idei, precum în politică, spiritual, sau artă motivată filosofic, pentru a crea un sentiment de frumusete, pentru a explora natura percepției, pentru plăcere, sau pentru a genera emoții puternice . Scopul poate fi, de asemenea, aparent inexistent.

Măşti romane de teatru

Natura artei a fost descrisă de către filosoful Richard Wollheim ca "una dintre cele mai evazive probleme tradiționale ale culturii umane". Arta a fost definită ca un vehicul pentru expresia sau comunicarea de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor formale de dragul lor, și ca mimesis sau reprezentare. Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel. Goethe a definit arta ca o altă responsabilitate, o a doua natură, în conformitate cu idealul său de stil bazat pe fundamentele de bază ale înţelegerii și pe caracterul cel mai intim al lucrurilor. Lev Tolstoi a identificat arta cu un mijloc indirect de a comunica de la o persoana la alta. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă emoții, și că opera de artă așadar există esențialmente în mintea creatorului. Teoria artei ca formă își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant, și a fost dezvoltată în secolul XX de Roger Fry și Bell Clive. Mai recent, gânditori influențaţi de Martin Heidegger au interpretat arta ca mijloc prin care o comunitate dezvoltă de la sine un mediu pentru auto-exprimare și interpretare. George Dickie a oferit o teorie instituțională a artei, care definește opera de artă ca orice artefact căreia o persoană calificată sau instituție i-a conferit "statutul de candidat pentru apreciere".

Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.

ÎN ROMÂNIA SE INTERZICE DREPTUL FUNDAMENTAL LA MUNCĂ!

Elaborarea strâmbă a legilor şi/sau aplicarea lor ad literam de către funcţionarii publici naşte monştri!

La începutul anului 2002 am fost numit administrator la o firmă nou înfiinţată.

În acelaşi an, unul din cei doi asociaţi ai firmei a decis desfiinţarea firmei si eliberarea din funcţie a tuturor angajatilor, inclusiv a administratorului, preluând toate documentele firmei, ştampilele, şi inventarul.

Ulterior, acesta a suspendat activitatea firmei fără a plăti taxele şi impozitele către stat şi dispunând după bunul plac de bunurile aflate în inventar.

În anul 2007, am primit o somaţie ca administrator al firmei (întrucât asociatul nu a procedat ulterior, aşa cum a promis, la modificarea actului constituiv privind eliberarea din funcţie a administratorului) să plătesc toate taxele şi impozitele restante, inclusiv penalităţile aferente.

Intrucât nu puteam demonstra decât în urma unui proces cu martori că nu mai am nicio legătura cu firma, am fost de acord să plătesc personal această sumă, cu condiţia eliberării mele din funcţie. Ca urmare, între asociaţii firmei şi mine s-a încheiat un Proces Verbal autentificat la notariat, conform căruia după plata sumei respective sunt eliberat din funcţie şi exonerat de orice răspunderi ulterioare. Dovada plăţii şi o copie a Procesului Verbal de schimbare din funcţie le-am depus şi la Administraţia Financiară, obţinând de acolo o Fişă Sintetică Totală din care rezulta că firma nu mai are nicio datorie. Conform Procesului Verbal respectiv "administratorul este exonerat de orice alte responsabilităţi şi este eliberat din funcţie iar activitatea firmei este preluată de asociaţi, urmând ca asociaţii să efectueze modificările necesare în documentele companiei şi la Registrul Comerţului în termen de 30 zile de la încheierea prezentului proces verbal".

Intrucât ulterior am constatat că asociaţii firmei nu au procedat conform Legii Societăţilor Comerciale nr. 31/1990 înscriind în Registrul Comerţului eliberarea din funcţie a administratorulu conform Procesului Verbal (personal, ca fost administrator, nu mai aveam nicio posibilitate legală de a acţiona în acest sens), am solicitat Oficiului Registrului Comerţului Mehedinţi printr-o adresă înregistrată să ia măsuri împotriva asociaţilor pentru a se încadra în legalitate şi să facă modificările necesare, conform documentelor pe care le-am ataşat în copie.

Functionarul de la Oficiului Registrului Comerţului Mehedinţi cu care am discutat a refuzat sa ia în considerare documentele prezentate, afirmând că nu pot fi eliberat din funcţie decât dacă asociaţii se vor prezenta personal la Oficiului Registrului Comerţului Mehedinţi.

În 2011, am fost citat de către Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi ca administrator la Tribunalul Mehedinţi pentru dizolvarea firmei. Prin decizia judecătorească pe baza documentelor pe care le-am depus, s-a recunoscut faptul că nu mai am nicio legătură cu firma respectivă şi a-a admis dizolvarea firmei.

Urmare a acestei decizii, Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi a dat din nou în judecată firma, de această dată fără a mai fi nominalizat ca administrator al firmei, conform documentelor afişate online de către Tribunalul Mehedinţi. Prin decizia judecătorească se decide radierea firmei din registrul comerţului.

În august a.c., m-am prezentat la Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi pentru a mă putea înregistra ca să lucrez ca Persoană Fizică Autorizată. După ce am plătit toate taxele aferente, la câteva zile, mi s-a respins solicitarea pe motiv că "exista fapte in cazierul fiscal conf.og75/2001 art.2/alin,3". "Fapta savarsita: Reprezentant legal al persoanei juridice declarata inactiva fiscal; actul normativ incalcat: OG Nr. 75 din 2001 art. 2 1 alin, 3 1 lit. 1 pct.; Sanctiunea aplicata efectiv: firma a fost declarata inactiva fiscal la 2009. Conform actului normativ: OP Nr. ... din 2009 art. 1 alin, 1 lit. 1 pct.. Organ constatator: Compartiment cu atributii in gestionarea registrului contribuabililor. Institutia constatatoare : Ministerul Finantelor Publice. Fisa de inscriere: ... din ...12009. Contribuabil sanctionat având CIF: ..."

La Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi mi s-a spus că, pentru a putea fi înregistrat ca Persoană Fizică Autorizată, trebuie să obţin de la Administraţia Financiară o reactivare a cazierului fiscal.

La Administraţia Financiară mi s-a spus că nu pot lua în consideraţie actele prezentate de mine, singura sursă a lor pentru această situaţie fiind Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi, unde eu figuram încă în funcţia de administrator iar firma nu era radiată.

În concluzie, mi s-a răspuns că nu mă pot înregistra ca Persoană Fizică Autorizată, şi deci nu am voie să lucrez.

Concluziile trase de mine din această situaţie se rezumă pe scurt la următoarele:

1. Patronul unei firme poate demite un administrator şi apoi să opereze firma după bunul lui plac, răspunderea revenind în totalitate vechiului administrator atâta timp cât patronul nu operează modificarea la Registrul Comerţului, chiar dacă administratorul respectiv deţine documente legale care atestă nevinovăţia sa.

2. Prin refuzul sub orice formă de a se înregistra o Persoană Fizică Autorizată, mai ales în condiţiile crizei profunde actuale unde nu se găsesc decât foarte greu locuri de muncă la alte firme şi aproape deloc la stat, se refuză dreptul fundamental la muncă al persoanei respective.
La întrebarea mea adresată funcţionarilor cu care am discutat, despre cum voi trăi fără alte venituri şi fără a avea posibilitatea legală să lucrez, aceştia au dat din umeri şi au spus că nu comentează.
Urmare a acestei situaţii fără ieşire, am transmis câte o adresă cu aceste aspecte, solicitând anularea interdicţiei de a munci, către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi Oficiul National al Registrului Comertului. Încă mai aştept un răspuns de la aceste instituţii.

(Sursa)

Marea Moschee din Kairouan, Tunisia

Aceasta moschee, denumita si Moscheea Uqba, a fost construita in 670 de generalul arab Uqba ibn Nafi. Reprezinta un remarcabil exemplu al arhitecturii islamice.

Venus din Willendorf

Venus din Willendorf (femeia din Willendorf), statueta, vechime circa 22.000–24.000 ani

http://en.wikipedia.org/wiki/File:VenusWillendorf.jpg

Vas Teke

Vas rwandez din mijlocul sec. XX. Realizat din ceramică, răşină, vopsea comercială şi ceară.

Imagine: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Teke_bottle.JPG

O mie Li de râuri şi munţi

Wang Ximeng (王希孟): Detaliu din "O mie Li de râuri şi munţi" (千里江山) inscripţionat cu cerneală pe un sul de mătase de 55,8m, 1096 - 1119. Muzeul Palatului, Beijing

Arta

Imaginea unui cal din pestera Lascau

Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune totuși că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere (cunoașterea artistică).

Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un sens mai strict, se adauga la cele de sus lipsa de funcționalitate (practică), cunoaștere, estetică.

Britannica Online definește arta ca "îndemânare și imaginație în creația de obiecte, medii ambiante sau experiențe estetice care pot fi împărtășite" (the use of skill and imagination in the creation of aesthetic objects, environments, or experiences that can be shared with others.)

Definiția și evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la începutul secolului 20. Richard Wollheim face distincție între trei moduri de acces: realist, unde calitatea estetică este o valoare independentă de orice punct de vedere uman; obiectivist, unde calitatea estetică este deasemeni o valoare absolută, dar dependentă de experiență umană generală; și pozitia relativistă, în care calitatea estetică nu este o valoare absolută, dar depinde de, și variază cu experiența umană a diferiților indivizi. Un obiect poate fi caracterizat în funcție de intenție, sau lipsa acesteia, a creatorului său, indiferent de scopul sau funcțiunea lui. De exemplu o ceașcă, care poate folosită ca un simplu recipient, poate fi considerat obiect de artă, dacă e intenționată obiect estetic. Deasemeni, o pictură poate fi considerată obiect de meșteșug (deci nu obiect de artă), dacă este un produs de masă.

Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca "unul din termenii cei mai elusivi (care se eschivează) ale problemelor tradiționale de cultură umană" (one of the most elusive of the traditional problems of human culture).. A fost definită ca vehicol pentru expresia sau comunicația de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor formale pentru sine, și ca mimesis sau reprezentație. Leo Tolstoi a identificat arta ca un mijloc indirect de a comunica între persoane. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă emoții, și că opera de artă așadar există esențialmente în mintea creatorului.

Teoria artei își are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant și a fost dezvoltată în secolul 20. Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel.

Acest articol conţine materiale din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.